Gaz Metan a jucat slab la Bistrița, unde a obținut totuși un 1-1 cu Gloria, reușind golul egalariii cu zece minute înainte de final printr-un off-side. După trei etape disputate,
Gaz Metan nu stă prea bine în clasament, având două puncte câștigate, ambele obținute în deplasare. "Gaziştii" își doresc foarte mult să obțină și în fața propriilor suporteri o victorie, chiar dacă întâlnesc pe
Steaua, echipă aflată în mare formă. În ultimele două sezoane medieşenii au luat
Stelei 4p din 6 și speră să reușească acest lucru și în această ediție. Obiectivul
Gazului este de a nu pierde în fața
Stelei și de a încerca să forțeze o noua victorie.
Steaua a jucat foarte bine în meciul cu U Cluj, în special în repriza a doua, câștigând la final fără nicio emoție cu scorul de 5-1. Echipa lui
Reghecampf a reușit joi să se califice în play-off-ul
Europa League după ce a câștigat cu scorul de 3-0 în Slovacia contra lui Spartak Trnava. La tragerea la sorți de la Nyon, "roș-albaştrii" au avut din nou noroc cu carul, sorții trimițându-le că adversar pe FK Ekranas, echipă care a fost surclasata de Anderlecht cu 5-0 & 6-0. Totul merge perfect în
Ghencea, echipa are maximum de puncte în
Liga 1 și ținând cont de valoarea slabă a lituanienilor, se vor califica cu siguranță și în grupele Europa League. Steliștii își doresc foarte mult un succes și la
Medias având de luat o revanșă în fața
Gazului Metan care a încurcat-o în ultimele două ediții de campionat. Obiectivul steliștilor în meciul de la
Medias este clar, victoria, aceștia dorind că până la meciul cu Vaslui să aibă 15p în clasament.
Gaz Metan - Steaua LIVE pe Digi Sport 1 incepand cu ora 21:30