Meci interesant intre U Cluj si Dinamo, in care ambele echipe vor victoria si la care evolueaza ultimii golgeteri Niculescu (2005 si 2007), Danciulescu (2004 si 2008) si Niculae (2001).
Dinamo este liderul si nu isi permite nici un pas gresit.
Portarul dinamovist Cristian Balgradean a declarat despre meci: "La Cluj vrem toate punctele din ambele meciuri. Suntem pregătiţi pentru orice, vom face şi o vizionare pentru a ne pune la curent cu evoluţiile lui 'U', chiar dacă îi cunoaştem. Nu cred că va conta faptul că nu avem prime, când intri pe teren uiţi de asta. Nu este vorba despre o frăţie între noi şi 'U', s-a zis şi anul trecut că va fi blat, dar ne-au luat 6 puncte din 6. Poate vom avea şi noi un stadion OZN, dacă va dori conducerea să construiască unul. Nu aş vrea să jucăm pe National Arena. Este frumos, dar dacă vin 300 de fani, nu are rost. Nu ne-a surprins eşecul Stelei la Timişoara. Gazdele au prins o zi bună, iar Steaua una mai slabă".
Laurentiu Marinescu, mijlocas la U Cluj a declart despre meci: „Dinamo e o echipa buna, e pe primul loc, dar mai putin ne intereseaza jocul lor, ci mai mult al nostru. Eu cred ca, cu ajutorul fanilor, putem sa facem un joc bun si sa obtinem trei puncte. Sa dea Dumnezeu sa inscriem, nu neaparat eu sa marchez, importante sunt punctele. E un meci cu o echipa buna si doar atat. Nu ma sperie nimeni, e important ca noi sa facem un joc bun. Am venit la „U” Cluj sa facem o echipa buna, sa facem performanta. E o echipa cu niste suporteri fanatici, care-si doresc ca echipa sa fie in primele locuri si sper sa pot ajuta echipa sa urce cat mai sus. Nu exista nici un scandal in vestiar. Parerea mea e ca gurile rele vor sa faca Universitatea Cluj sa nu mai fie o familie, dar nu se pune problema de asa ceva”.