FC Botosani Universitatea Cluj LIVE pe Dolce Sport 1 07.10.2013
FC Botosani
FC Botoşani a câştigat cu scorul de 2-1 meciul susţinut la Braşov cu Corona, chiar dacă a fost condusă cu 1-0. Echipa lui Cristian Popovici îşi menţine invincibilitatea în deplasare, unde are patru victorii şi un egal. Astfel, moldovenii au trecut cu bine peste înfrângerea de acasă cu Steaua, recuperându-şi punctele pierdute la Braşov. După nouă etape disputate, ei sunt pe locul 4 în clasament, la un singur punct faţă de primele trei clasate, Astra, Steaua şi Petrolul. Va urma un meci pe teren propriu, aparent uşor, în care, roş-alb-albaştrii o vor întâlni pe U Cluj, o echipă aflată în criză. Obiectivul lui FC Botoşani este de a câştiga acest meci, situaţie în care ar avea şanse să ajungă pe podium.
Universitatea Cluj
U nu a reuşit în meciul disputat pe Cluj Arena să o învingă pe Săgeata Năvodari, cu care a terminat la egalitate, scor 1-1. După acest semi-eşec, antrenorul Ionel Ganea a fost demis, fiind înlocuit cu interimarul Gheorghe Barbu. Ganezul se va război cu conducerea clubului, întrucât avea o clauză în contract de despăgubire de 100.000, în cazul unei demiteri. Şepcile roşii vor juca mâine la Botoşani cu revalaţia Ligii 1, într-un meci în care speră să obţină un rezultat de egalitate. În pauza cauzată de meciurile României cu Andorra şi Estonia, va fi numit un nou antrenor.
Meciul dintre FC Botosani si Universitatea Cluj se mai transmite
live video si pe Dolce Sport 1 si
live online pe
http://www.digisport.ro. Dupa meci pe site se va adauga rezumatul video si scorul final.