Jucătorii Pandurilor au avut o prestatie foarte slabă la Ploiesti, fiind învinsi cu scorul de 2-0 de Astra. Antrenorul Grigoraş a spus că i-a fost rusine de felul în care s-au exprimat pe teren elevii săi, ceea ce spune multe despre acest joc. Pentru olteni va urma un program mai lejer, în care vor întâlni echipe mai slab cotate, dar pentru a mai spera la cupele europene, au nevoie obligatoriu de 4-5 victorii consecutive.
FCM Tg. Mures a obtinut o victorie deosebit de importantă, învingând cu 1-0 pe Gaz Metan Mediaş, echipă cu care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Prin acest succes, echipa lui Neluţu Sabău a urcat peste linia retrogradării, dar mai are mult de muncit până să scape de emotii. Pentru târgumureşeni vor urma două partide cu Pandurii si Sportul, în care si-au propus să câstige patru puncte, unul la Târgu-Jiu si trei acasă cu echipa din Regie. E obligatoriu pentru ardeleni să reusească acest lucru, pentru că următori adversari vor fi mult mai puternici si cu greu vor putea să obtină chiar si rezultate de egalitate.
RSS Feed
sâmbătă, 14 aprilie 2012 |







0 comentarii:
Trimiteți un comentariu