Declaratii si reactii dupa Rapid - CFR Cluj 1-1 Etapa 8
Răzvan Lucescu a declarat la DigiSport 1: "Cred că a fost un meci tare, între două echipe bune de tot. Am fi meritat să cîştigăm, am avut şi ultima ocazie în minutul 85, cînd a scăpat singur cu portarul Nicolae Grigore.Am dominat, ei au venit peste noi în finalul primei reprize. Am avut ocazie prin Teixeira în repriza secundă, la singura noastră greşeală din actul secund au egalat.
Au contat absenţele lui Alexa, Herea şi Romeo Surdu, jucători importanţi într-un astfel de meci. Este bine să ai la dispoziţie cît mai multe variante. Am improvizat în partea a doua, dar am cîştigat prin urcarea lui Burcă în linia de mijloc".
Iuliu Mureşan a declarat despre meci la DigiSport 1: "Trebuie să ne mulţumi cu acest rezultat, am întîlnit o echipă care a jucat acasă, în faţa unui public foarte entuziast. Am luat un gol împotriva cursului jocului, dar am înscris printr-o execuţie extraordinară a lui Weldon. Rezultatul este echitabil, s-a jucat pe teren acest meci, este bine de precizat.
Sînt mulţumit de mentalitatea echipei, am mai avut cîteva ocazii, păcat că nu am mai marcat. Dar trebuie să fim mulţumiţi cu un egal în deplasare contra Rapidului. Sîntem două echipe care vor avea un cuvînt greu de spus în acest campionat. Ne dorim foarte mult să cîştigăm acest campionat".
George Copos a declarat: "Este un rezultat echitabil, Clujul este o echipă puternică. Păcat că a fost o greşeală individuală la golul lor! Bravo şi Clujului, bravo şi Rapidului!
Nu uitaţi că ne-au lipsit astăzi Herea, care a fost eliminat gratuit cu Dinamo, dar şi Alexa, care a primit galben gratuit".
Arpad Paszkany a declarat la DigiSport: "Cred că se putea mai mult şi am fi avut un meci cu mult mai multe goluri, dacă Sougou ar fi marcat la acea bară. Consider că am fost echipa mai pozitivă, ţinând cont că am fost şi în deplasare. Totuşi, rezultatul este echitabil. Şi noi avem destui jucători accidentaţi, chiar dacă unii chiar au intrat în teren.
Este un rezultat bun, dacă ne gândim că am jucat în Giuleşti, la una dintre echipele care se bat la titlu. Puţine echipe vor câştiga puncte în Giuleşti. Mai avem de lucrat la omogenizarea echipei, pentru că în angrenajul echipei mai trebuie introduşi şi alţi jucători care nu au jucat astăzi".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu