Sportul Studentesc a jucat la Targu-Mures mult mai bine decât în partidele precedente, dar n-a reusit să câstige nici măcar un punct în fata FCM-ului. Meciul de astazi cu Gaz Metan Mediaş este o ultima sansă pentru jucătorii lui Isăilă de a mai reveni în lupta pentru mentinerea în prima Liga 1. Chiar dacă ar câstiga în fata "gazistilor", echipa din Regie ar rămâne pe un loc retrogradant, fiind la cinci puncte de ocupanta locului 14. Pentru Sportul este un meci de "totul sau nimic", în care dacă nu vor reusi să ia cele trei puncte pot să-si ia la revedere de la Liga 1.
Gaz Metan a câstigat cu scorul de 3-2 meciul de la Mediaş cu Pandurii, obtinând astfel prima victorie pe teren propriu în Liga 1 din acest an. Echipa lui Pustai este la doar două puncte de ocupantă locului 15, astfel că va trebui să forteze victoria în Regie, mai ales că va avea un final de sezon interesant, urmând a avea trei meciuri grele cu echipe din partea superioară a clasamentului si apoi alte trei în care va întâlni doar contracandidate la retrogradare. Un punct câstigat pe terenul Sportului n-ar fi chiar rău, dar dacă ar reusi să ia trei, s-ar îndepărta un pic de zona fierbinte si mai ales ar condamna-o definitiv pe aceasta la retrogradare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu