Astazi, de la ora 21,45, la Varşovia va avea loc primul sfert de finala ale Euro 2012, între echipele Cehiei şi Portugaliei.
Cele două formaţii se întâlnesc pentru a treia oară şi de fiecare dată s-a întâmplat la un turneu final al competiţiei europene. Cehia a câştigat cu 1-0 în 1996, iar Portugalia cu 3-1 în 2008.
Cehia a câştigat cinci din ultimele sale şase meciuri oficiale, pierzând doar în faţa Rusiei (1-4), la Euro 2012, şi a marcat în ultimele sale nouă meciuri. Ultima partidă în care cehii nu au marcat a fost în octombrie anul trecut, în eşecul suferit în faţa Spaniei (0-2), campioana mondială şi europeană.
Portugalia a remizat cu Polonia, 0-0, într-un meci amical jucat în februarie, singurul său meci disputat la Varşovia. Cehia a pierdut precedentul meci jucat la Varşovia, în aprilie 1999, 1-2 cu Polonia.
Echipele probabile Cehia - Portugalia:
Echipa probabila a Cehiei: Cech - Gebre Selassie, Sivok, Michal Kadlec, Limbersky - Jiracek, Hubschman - Plasil, Kolar, Pilar - Baros.
Selectioner: Michal Bilek.
Echipa probabila a Portugaliei: Rui Patricio - Joao Pereira, Bruno Alves, Pepe, Fabio Coentrao - Raul Meireles, Miguel Veloso, Joao Moutinho - Nani, Helder Postiga, Cristiano Ronaldo.
Selectioner: Paulo Bento.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu