Stelistii, au fost furati de echipament chiar de către propriii sustinători, potrivit digisport.ro
Două zile mai are de stat Steaua în cantonamentul din Austria, de la Kaprun (pe 11 iulie este prevăzută revenirea la Bucuresti). Este un lucru pozitiv, dacă ne gândim la ultima pățanie a ros-albastrilor.
Sâmbătă, după amicalul cu campioana Georgiei, Zestafoni, scor 0-0, membrii staff-ului tehnic de la Steaua a constatat, cu stupoare, că le lipseau mai multe mingi și elemnete din echipament, precum tricouri de joc sau bluze de trening. Ba chiar și câteva mingi de antrenament își “luaseră zborul“.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Amicalul cu Zestafoni s-a derulat pe unul dintre terenurile de antrenament ale steliștilor, situat foarte aproape de locul de cantonament al echipei. În aceste condiții, materialele cu pricina au fost lăsate undeva la marginea terenului de joc, în imediata vecinătate a locului în care a stat un grup de vreo 50 de suporteri de-ai ros-albastrilor.
Evident, din lipsă de probe, oficialii Stelei n-au făcut nicio plângere, dar au rămas cu un gust amar.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu