LUNI 23.07.2012: Steaua - Concordia Chiajna LIVE pe DigiSport 1 incepand cu ora 21:30

luni, 23 iulie 2012 |

Steaua a ratat în sezonul trecut totul pe plan intern, terminând pe locul trei în clasament, urmând a juca doar în Europa League. În acest sezon, "roș-albaştrii" speră să câștige titlul și să revină în Ligă Campionilor, având mari speranțe în noul antrenor Laurențiu Reghecampf. Din păcate pentru fanii steliști, patronul Gigi Becali nu a făcut investiții în întărirea lotului, aducând doar șase jucători, cei mai importanți fiind Dumitraș, Pintilii și Adi Rocha. Lotul va fi în mare cel din sezonul trecut, care va trebui să facă față atât în Liga 1 și Cupa Romaniei, cât și în Europa League, unde vor întâlni în luna august pe slovacii de la Spartak Trnava. Steliștii au făcut stagiul de pregătire în Austria, unde nu au impresionat prea mult în partidele amicale. Totuși, în meciul de prezentare a lotului în fața suporterilor, "roș-albaştrii" au făcut un meci foarte bun cu Litex Lovech a lui Stoichkov pe care a învins-o cu scorul de 3-0. Ei speră ca în meciul de astazi cu Concordia Chiajna să prindă din nou o zi bună și să câștige la o diferență cât mai mare de goluri și să facă din nou show. În primele cinci etape ale sezonului 2012-2013, echipa din Ghencea va întâlni adversari mai accesibili, așa că va încerca să câștige pe linie, pentru a arată încă de la început că anul acesta este decisă să readucă titlul în Ghencea după o pauză de 7 ani.

Concordia Chiajna a fost revelația returului sezonului trecut, reușind o spectaculoasă salvare de la retrogradare, deși la finalul turului avea doar 10p și a încheiat cu 45p. Artizanul acestei performanțe a fost antrenorul Reghecampf, care a demonstrat că are potențial, ajungând acum la Steaua. La Concordia s-au schimbat multe în cele două luni de vacanță, atât pe bancă tehnică, dar și în rândul jucătorilor. A venit antrenor Ilie Stan, dar și foarte mulți jucători noi, majoritatea provenind de la FC Timișoara și Concordia II. Cele mai importante nume din noii sosiți sunt Ghionea, Maxim, Paraschiv, Rafael Rocha şi Cârstea, cu care antrenorul Ilie Stan speră să-i facă uitați pe Krumov, Bratu, Mamele, Muzac, Dinu, Munteanu, Alex dos Santos și Adi Rocha, transferați la alte echipe. Ilfovenii au făcut pregătirea de vară în Scoția, unde au jucat mai multe partide amicale, cel mai important adversar fiind Celtic Glasgow. Noua echipă din Chiajna este total diferită față de cea din sezonul trecut, astfel că puținii fani ai Concordiei încă nu-și pot da seama cât de puternică este. "Galben-verzii" vor avea în prima etapă un meci foarte greu cu Steaua, dar au totuși șansa de a câștiga puncte în următoarele două etape, pentru că vor întâlni pe nou promovatele Viitorul Constanţa și CS Turnu-Severin. O înfrângere în Ghencea ar fi ceva normal pentru Concordia, dar cu siguranță antrenorul Ilie Stan n-a uitat că a fost demis pe nedrept de Becali și va face tot posibilul să pregătească meciul în așa fel încât să obțină un rezultat de egalitate.

Meciul Steaua - Concordia Chiajna este LIVE pe DigiSport 1 incepand cu ora 21:30

Rezumat video Steaua - Concordia Chiajna 1-0 Etapa 1 
Steaua - Concordia Chiajna LIVE pe DigiSport 1Steaua - Concordia Chiajna LIVESteaua - Concordia Chiajna DigiSport 1

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Postări populare