SAMBATA 21.07.2012: Petrolul - Ceahlaul LIVE pe DigiSport 1 incepand cu ora 19:00

sâmbătă, 21 iulie 2012 |

Petrolul a terminat campionatul trecut pe locul 14, salvându-se cu emoţii de la retrogradare. În acest sezon lucrurile s-au schimbat mult în bine pentru "galben-albaştrii", care se vor lupta pentru titlu după ce au adus mulți jucători de valoare și pe antrenorul Mircea Rednic. Echipa nu are probleme financiare, este susținută mereu de cel puțin 10.000 de fani, are un stadion superb și acum dispune și de un lot foarte competitiv. "Găzarii" au făcut pregătirea de vară în Austria, susținând mai multe meciuri amicale, unde nu au pierdut niciunul. Săptămâna trecută, "lupii galbeni" au jucat acasă un amical cu AEK Atena într-un meci de prezentare a lotului, reușind să câștige cu scorul de 4-0. Lotul este omogen întrucât au venit nu mai puțin de 14 jucători de la "U" Cluj, pregătirea a fost făcută bine, așa că toată lumea se așteaptă la un start pozitiv în noua ediție de campionat. Obiectivul Petrolului în meciul de mâine cu Ceahlaul este clar, să câștige cele trei puncte la un scor cât mai mare, mai ales că are de luat o revanșă în fața acesteia, după ce în sezonul trecut a pierdut atât la Ploiesti cât și la Piatra - Neamt.

Ceahlaul s-a salvat fără probleme de la retrogradare în sezonul trecut, după ce în anii precedenți promova și retrograda de fiecare dată. Antrenorul Costel Enache a fost confirmat și pentru noul sezon, pentru că şi-a realizat obiectivul. Gheorghe Stefan a preferat să modernizeze stadionul (să-l mărească) în detrimentul unor transferuri de jucători, astfel că "galben-negrii" au adus doar cinci jucători noi, ieftini, urmând a se baza în mare pe lotul din ediția precedentă. Moldovenii au făcut pregătirea de vară în Austria și așteaptă cu nerăbdare meciurile oficiale. Ei vor debuta mâine la Ploiesti, unde au ca obiectiv să obțină un rezultat de egalitate în meciul cu Petrolul, o echipă mult mai puternică decât cea pe care a învins-o în sezonul trecut de două ori.

Meciul Petrolul - Ceahlaul este LIVE pe DigiSport 1 incepand cu ora 19:00

Echipe probabile Petrolul - Ceahlaul
Rezumat video Petrolul - Ceahlaul 5-0 Etapa 1
Petrolul - Ceahlaul LIVE pe DigiSport 1, Petrolul - Ceahlaul LIVE, Petrolul - Ceahlaul LIVE DigiSport 1

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Postări populare