Declaratii inainte de meciul Romania - Franta
Gică Popescu a declarat despre meci: "Nu e nimic de comentat după victoria cu Luxemburg. A fost un rezultat normal. Am început mai greoi jocul, dar ne-am revenit repede şi am marcat de două ori, prin Torje.Ne aşteaptă un meci mai dificil marţi, contra Franţei, care este favorită. Va fi un stadion plin, dar dacă Piţi şi jucătorii vor fi inspiraţi putem spera la un rezultat bun. Şansele noastre de calificare se vor diminua mult dacă nu vom cîştiga. Trebuie să sperăm în băieţii noştri pînă în finalul jocului.
Mi se pare exagerat să stăm într-un jucător, important ce-i drept, ca Torje. Nu am ajuns să depindem de Torje, este prea devreme să spunem aşa ceva. Nu a ajuns încă atît de sus. Echipa naţională a jucat şi fără Hagi, şi fără Popescu, poate juca şi fără Torje.
Noi am avut parte de public minunat cînd am jucat acasă, nu îi invidiem pe cei de acum".
Gigi Becali a declarat si el despre meciul cu Franta: "Cîştigăm cu Franţa doar dacă vrea Dumnezeu şi speranţele mele sînt că Dumnezeu va vrea, ca să îşi repare nedreptăţile făcute faţă de Piturcă. Nu avem dreptul să spunem că nu îi putem bate. Ca să vrei să cîştigi, trebuie să speri mereu. Dacă vrem să trecem de Franţa, trebuie sa jucăm cum a făcut-o Levy la Sofia".
"Piţurcă pune multă pasiune, dar şi multă ştiinţă în ceea ce face. El nu face nimic la întîmplare. La el, totul este calculat la milimetru. E genul de om care şi cînd doarme visează cum să facă echipa".
"E posibil ca acel galben pe care l-a luat Torje să fie în favoarea noastră, pentru că va juca Bănel şi ăsta e un lucru extraordinar. Nicoliţă face foarte bine faza defensivă. Dacă Ribery va mişca în faţa lui, eu imi tai capul! Nici nu va atinge mingea, Bănel o să se ţină scai de el, va fi umbra lui".
Bogdan Mara nu da nici o sansa Romaniei: "Sincer, avem şanse destul de mici cu Franţa. Să fim realişti, sînt mult mai puternici, formează una din cele mai tari echipe din lume, iar noi mai avem şi probleme de lot. Nici dacă aveam toţi titularii, cu tot cu Mutu şi Tamaş disponibili, nu ştiu dacă aveam şanse prea mari".
"Nici la calificare nu ar trebui să ne facem iluzii, pentru că depindem şi de alte rezultate. Deşi ne dorim cu toţii, nu cred că Bosnia se mai poate împiedica acum. Va cîştiga şi următorul meci cu Belarus şi are locul asigurat. Asta e, ne-am trezit cam tîrziu".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu