Reactii si declaratii dupa Astra - Steaua 2-1

luni, 22 august 2011 |

Reactii si declaratii dupa Astra - Steaua 2-1

Gigi Becali a declarat la DigiSport: "Echipa pe care o vreau eu nu este asta, care e condusă cu 2-0 de Astra. De asta am plecat. Am dominat toată prima repriză, a făcut însă Latovlevici acea greşeală. Se mai întîmplă!".
"Penalty-ul a fost acordat drept, recunosc. Oricum, Haţegan a fost tot timpul împotriva noastră. Chiar dacă nu dădea acel penalty, s-ar fi terminat 1-1. Nici aşa nu eram mulţumit. Consider că meciul din seara asta a fost un accident!
Nu vreau să îi mai critic pe jucători, să nu le fac rău înaintea meciului cu ŢSKA, dar eu nu mă aşteptam la un asemenea meci. Echipa lui Becali nu trebuie să joace aşa! Greşelile lui Iliev şi Latovlevici sînt inadmisibile, sper să nu se mai repete aşa ceva. Deocamdată nu mă bag pentru că merg lucrurile binişor, cînd n-or să mai meargă o să mă implic, nu pot să las echipa dacă nu merge".

Mihai Stoica a declarat la SportRo: "Cîteodată se întîmplă să nu fie ziua ta. Am mai trăit episoade dintr-astea. După meciul de la Cluj, cu ŢSKA, era normal să avem un recul, atunci cînd ai neşansa de a rata ocazia meciului la 0-0 şi primeşti gol la faza următoare. Adversarul nostru a jucat bine, dacă întîlneam unul mai modest, poate dominam jocul.
Matei are entorsă la genunchi şi se pare că ghinionul îl urmăreşte pe acest copil. Campionatul este lung, dar trebuie să înţelegem cu toţii că în viaţa unei echipe există cîte o sincopă două.
"

Helmuth Duckadam a declarat la SportRo: "Ne-a durut această înfrîngere, pentru că Dinamo a luat un avans de cinci puncte. Ameţim să ne uităm în sus. oate totuşi tot răul e spre bine, această înfrîngere a venit înaintea returului de la Sofia şi poate băieţii conştientizează că 2-0 nu este un scor care să fi asigurat deja calificarea şi vor evolua mai bine acolo.
Am făcut un joc slab per ansamblu, nici nu ai cum să remarci pe cineva, dar cred că aseară am pierdut jocul la mijlocul terenului, pe lîngă duelurile individuale pierdute. Nu avem răbdare să construim. La 0-0 am avut şansă să înscriem prin Tatu, apoi au marcat ei. Despre arbitraj pot spune că Haţegan le-a permis ploieştenilor să tragă prea mult de timp".
Marius Şumudică a declarat la DigiSport: "În momentul cînd baţi o echipă mare, mult mai bine cotată, ai o stare de euforie, pe care trebuie s-o eliminăm cît mai repede. Ar fi păcat de cele două victorii să nu facem un rezultat pozitiv şi cu U Cluj. Obiectivul meu e clar: victoria!
Băieţii au avut atitudine, au jucat agresiv, au făcut exact ce le-am cerut. Le-am cedat terenul. Am preferat să închidem culoarele şi să ne folosim de jucătorii de viteză din ofensivă. Victoria este meritată, indiscutabilă, am fi putut cîştiga chiar mai clar de atît . Am fost peste Steaua, indiscutabil".
"Am reuşit în cele 8-9 zile să le dau o agresivitate aparte, să-i fac să înţeleagă că nu le lipseşte nimic. După victoria din etapa trecută am gîsit în ziare o ştire micuţă, acum sper să facem şi noi o jumătate de pagniă. Asta îmi doresc, să fac să se scrie mai mult despre această echipă".

N'Doye a declarat la DigiSport: "Azi am avut cea mai mare bucurie din fotbal. A fost o victorie foarte mare. Inainte de meci le-am zis stelistilor ca va fi 2-1. Gigi Becali nu trebuia sa plece inainte de final, poate ar fi fost altfel rezultatul. E prietenul meu, de fiecare data cind vorbesc cu el zice 'Tiki-tiki Barcelona'. Eu nu pot sa joc la Steaua. Nu am valoare sa joc la ei, nu ati vazut ce gladiatori are la mijloc?".

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Postări populare